Cine nu a auzit despre faimosul termen de burnout? Mare nevoie pe capul omului.
Dar una e să auzi, altă e să vezi și cu totul alta e să trăiești.
Acum zâmbesc. Dar, de fapt, nimic vesel în asta nu-i.
Știți cum te simți?
Ca o cutie de conserve goală în mijlocul drumului, peste care, din când în când, trece vreo roată grăbită de mașină.
Ca un maratonist amăgit, căruia nu i-au explicat unde e finișul.
Ca un un copil furios că a făcut tot cum i-a spus mama: și curat, și dus gunoiul.. dar nu a primit recompensa făgăduită.
Ca un tren obosit, care pufăie greu – poate, poate – a ajunge măcar undeva…
Ca un falit, care a avut timp, emoții, energie de milioane, le arunca cu generozitate în stânga și în dreapta, investea curajos, profitul îl reinvestea,
și a pierdut tot,
nu mai are … nimic. Zero. Nici o emoție.
Și cazi într-o stare de un fel de autism emoțional. Ești în lumea ta. Auzi și firul de iarbă cum te ceartă că nu mai ești în stare.
Și stai acolo, în tine. Te chinuiești să ieși, dar nu-i scăpare. Te uiți în jur poate vei găsi vre-un vinovat potrivit. Mare prostie. De ce?
Unicul vinovat ești tu. Da, da. Cât de trist nu ar suna. Dar asta este.
Tu, nu altcineva, îți asumi să duci ceea ce și alții ar trebui să ducă.
Tu, fiind neîncrezător în tine, prea multe le permiți și ierți celor dragi. Pentru că ți-e frică să nu te respingă. Ești aproape îndrăgostit de veselia lor, de bucuria lor. Îți este bine alături de ei.
Tu întinzi mâna celor care (nu) merită, chiar și atunci când vezi că nu e cazul.
Tu nu vrei să renunți la idealismul tău.
Tu nu vrei să accepți că nu toate poveștile au final fericit.
Tu nu știi să te odihnești. Tu insiști să menții un anumit nivel. Tu ești prost. Tu ești penibil.
Tu arzi.
Tu , tu , tu.
Durează. Și doare.
Iaca așa.
Ai ars, cu tot cu vise, cu încredere, cu tot în ce credeai că poți, știi, ai.
Off, și măcar de ar da căldură focul ista… dar el nu e despre căldură.. el sfâșie cu para lui necruțătoare, iar unii bucuroși mai și suflă …să nu se stingă. Nu cu gând rău, din obișnuință.
Și iată-te cu o poală de scrum și atât.
Nu e ceva ce merită trăit, vă asigur. Iată îi tot samîi sluchay când mai bine înveți din experiența altora 🙂 .
De aceea, eu amu 😀 când îi văd pe acești oameni, care au predispunere: entuziaștii, idealiștii, orgolioșii, empaticii, workaholicii, visătorii care vor să schimbe lumea
le spun:
Odihniți-vă!
Odihna e foarte importantă.
ALEGEȚI CU CINE MERGEȚI SPRE VREUN SCOP!
OAMENII CONTEAZĂ.
Luați-vă pauze pentru reflecție!
Circumstanțele se schimbă.
RENUNȚAȚI!
ASTA TOT E SOLUȚIE.
Iertați(-vă)!
Șiiii, dacă ceva 🙂 , nu vă temeți, este viață și după ardere.
Și vor rămâne cei, alături de care să îți lingi rănile.
Și va ploua.
Și va răsări într-o zi dorința.
Și poala va fi cu mere.
Și vei oferi căldură.
Pentru asta nu trebuie (neapărat) să arzi.
Gânduri şi stări 